X-Style Mini Kids, campionii României la Hip Hop Internaţional
Cea mai prestigioasa competiţie , destinată dansului hip-hop, şi-a desemnat weekendul trecut campionii naţionali ce vor avea dreptul să reprezinte România la mondialele din 2019.
Organizatorii evenimentului ( Fundaţia Ars Nova) au ales drept gazdă a competiţie Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti. Cele mai bune trupe din ţară s-au întrecut în faţa unui juriu de elită format în totalitate din arbitri străini.
Arădenii de la X-Style Mini Kids s-au impus la categoria juniori, reuşind astfel să -şi apere cu succes titlul de campioni câştigat şi la ediţia precedentă. Pentru dansatorii arădeni această performanţă înseamnă un prim pas spre Phoenix, SUA unde în luna august 2019, se întrec campioni din toate colţurile lumii.
Componenţii X-Style Mini Kids: Rianna Bîr, Aian Cosma, Miruna Lupuţ, Adelina Iacob, Bogdan Pasca, Bogdan Redac, Paul Trabok, pregătiţi de coregrafii Maura şi Dorian Cosma.
https://www.arq.ro/x-style-mini-kids-campionii-romaniei-la-hip-hop-international/25123
X-Style Mini Kids reprezintă Aradul şi România la Campionatul Mondial de Hip Hop din Phoenix
Luna martie a acestui an le-a adus arădenilor de la X-Style Mini Kids titlul de campioni naţionali la categoria juniori şi calificarea la faza mondială a competiţie Hip Hop Internaţional din SUA, 2018. A urmat o perioadă încărcată pentru tinerii dansatori care, au reuşit cu succes să-şi “apere titlul” câştigând toate competiţiile în care au fost implicaţi : “Dance Star România” – Cluj, Concurs naţional “Bounce” – Satu Mare, precum şi “World Dance Star Finals” din Porec, Croaţia.
La mijlocul lunii iunie au putut fi urmăriţi şi pe micile ecrane în cadrul showului “Next Star” difuzat de Antena 1.
Pe data de 4 august vor zbura spre Phoenix, SUA, locul unde cele mai valoroase trupe din lume se întrec pentru titlul suprem. Anul acesta este preconizata prezenţa a peste 4000 de dansatori din toate colţurile lumii. Din delegaţia României mai fac parte trupele New Lil Style (Brăila), Brothers Crew (Bucureşti), arbitri, Paul Gheorghe, Renata Veszi şi directorul HHI România, Sorin Lazuran.
Aflaţi pentru prima dată la o competiţie de asemenea nivel, membrii X-Style Mini Kids spera într-o evoluţie cât mai bună şi acumularea unei experienţe ce-i va ajuta pe viitor. Cei ce vor dansa sunt: Tiana Bergea, Rianna Bîr, Aian Cosma, Miruna Lupuţ, Adelina Iacob, Bogdan Pasca, Bogdan Redac, Paul Trabok coordonaţi de coregrafii Maura şi Dorian Cosma.
Participarea la o asemenea competiţie nu ar fi fost posibilă dacă pregătirea şi efortul dansatorilor nu ar fi găsit sprijin financiar. Pe acesta cale, membrii X-Style Mini Kids ţin să mulţumească tuturor celor care au contribuit la prezenţa lor în Phoenix la “ Word Hip Hop Dance Championship 2018” : Centrul Municipal pentru Cultura Arad, Guala Pack Nadab , Internațional Alexander, Tesca Ert, Petrored, Gletos Metal, Tub Com Oil, Cross Arad, Systronics, Cicor, Cofetaria Uka, Clover Grup Arad, Premier Motors, Compas Grup, Compas Service, ARED, Auto Group CMB, Side, Kool D Spedition, Emiliana Plus, Foto Lux, Sofad Broker de Asigurari, Hu-Ro Service Station, Phoenix SRL, Icom Trading, Solvan Solution, Smart Cont, Denisia Cintar, Speed Line.
https://www.arq.ro/x-style-mini-kids-reprezinta-aradul-si-romania-la-campionatul-mondial-de-hip-hop-din-phoenix/23671
Balul Balurilor 2016
In seara de 9 decembrie , Teatrul Clasic ” Ioan Slavici” , din Arad, ii va găzdui pe cei mai talentaţi si frumoşi boboci arădeni. Pentru câteva ore spectatorii vor fi martorii unei povesti interbelice. Concepţia spectacolului aparţine coregrafilor Maura si Dorian Cosma. Invitaţii speciali ai serii sunt dansatorii de la X-Style Kids, X-Style si X-Style Mini Kids. Organizatorii evenimentului sunt: Asociația DomaArt Style, Asociația Educaţio, Centrul Județean de Voluntariat Arad și Centrul Municipal de Cultură.
(click pe afiş pentru a accesa pagina de facebook a evenimentului)
Interviu acordat pentru Ghidul Aradean .ro
Interviul săptămânii: Din culisele succesului cu Dorian Cosma, sufletul trupei X-Style Kids!
Am stat de vorbă cu Dorian Cosma, cel care alături de soţia lui, Maura şi de trupa X-Style Kids, ne-a ţinut pe noi arădenii cu sufletul la gură timp de mai multe săptămâni, pe parcursul competiţiei Next Star de la Antena 1, şi cel care la sfârţitul acestei competiţii, ne-a făcut să ne simţim încă o dată mândri că suntem arădeni.
Am vrut să stăm de vorbă cu el, pentru ca arădenii, şi nu numai, prin intermediul nostru, să intre în culisele succesului acestei trupe, care are mult mai multe performanţe decât cea de la Next Star, dar de care lumea a auzit mai puţin.
Ghidul Arădean: Ştim că eşti absolvent de drept, de unde şi de când pasiunea pentru dans?
Dorian Cosma: Într-adevăr, absolvent de drept , cu un master în management financiar contabil şi juridic al firmei şi cu o pasiune intensă pentru dans.
Pasiunea vine din familie. Provin dintr-o familie în care viaţa cultural artistică are o pondere importantă , tatăl meu fiind şi acum implicat în cultura ,este director al Centrului Cultural Municipal “George Coşbuc” din Bistriţa şi totodată preşedinte al Federaţiei Mondiale de Folclor (IGF). Mama mea de asemenea, a făcut dansuri populare şi aşa am fost crescut şi eu alături de sora mea. Dragostea mea pentru scenă aşa a şi început, cu dansurile populare româneşti de pe Valea Somesului. Încă de la vârsta de 7 ani am dansat în cadrul ansamblului folcloric “Balada” din Bistriţa şi am făcut-o până la mutarea mea definitivă în Arad. La vârsta de 15 ani am început cu dansul modern , tot în Bistriţa, la ansamblul de dans modern “Sincron” şi de atunci a început “microbul” să se dezvolte tot mai mult .
G.A.: Când a luat naştere Dom Art şi care a fost ideea de la care ai plecat?
D.C.: Doma Art a luat naştere în octombrie 2007 şi a venit ca o continuare a activităţii începută în 1999 cu trupa X-Style. Ideea a fost de a înfiinţa un ansamblu studenţesc şi asta am reuşit să fac alături de Maura (care între timp a devenit soţia mea) . Amândoi am avut ambiţia şi “nebunia” de a lua de la zero tineri studenţi arădeni şi să construim ceva complet nou pentru Arad. În 2000 am şi reuşit să fim prezenţi la primele festivaluri – concursur naţionale. Au urmat ani de muncă, generaţii de dansatori , compeţii naţionale şi internaţionale, spectacole, colaborări, evenimente etc. În 2007 am pus bazele Asociaţie Doma Art Style tocmai pentru a ne dezvolta şi a promova dansul indiferent de vârstă şi gen.
Dorian & Maura
G.A.: Când s-a născut trupa-X-Style Kids ?
D.C.: Trupa X-Style Kids s-a născut în 2010 , când am făcut şi primele cursuri pentru copii cu vârste între 5 şi 10 ani.
G.A.: Ce vârste au copiii din trupă?
D.C.: Între 8 şi 13 ani.
G.A.: De câte ori pe săptămână vă antrenaţi? Câte ore? Aveţi un spaţiu adecvat?
D.C.: În mod normal 2 antrenamente a câte 2 ore pe săptămână, dar înainte de competiţii o facem mai des uneori şi zilnic. Din păcate spaţiul nu este unul aşa cum ne-am dorii dar ne bucurăm că reuşim să ne facem treaba. De-a lungul celor 17 ani de activitate ne-am antrenat începând de la sufrageria proprie , săli de clasă până la spaţii în aer liber, deci nu ne lăsăm .
Poză de la antrenament
G.A.: Ştim că performanţele voatre au depăşit graniţele ţării, în vara lui 2016 aţi trecut oceanul, ne vorbeşti despre experienţa din Las Vegas?
D.C.: Performanţele noastre au depăşit graniţele încă din 2012 când am luat medalie de argint la Dance World Cup în Austria la Vilach. A urmat Croaţia în 2014 cu un loc 1 la Dance Star World Masters şi un loc 3 în Dance Star Night (un show televizat în Croaţia unde sunt alese 20 de momente din aproximativ 800) . În 2015 am fost pentru prima dată în SUA în San Diego la finala mondială Hip Hop Internaţional. În 2016 am repetat performanţa în Croaţia , la Porec, la Dance Star World Masters şi într-adevăr Las Vegas finală Hip Hop Internaţional.
Experienţa Las Vegas, fără nici un dubiu, cea mai frumoasă din întreaga noastră activitate. Atât eu cât şi Maura suntem persoane ambiţioase şi faptul că am ajuns să concurăm, cu dansatorii noştri, la cel mai înalt nivel al dansului hip hop, nu poate fi decât o răsplată a muncii noastre. Momentul în care am aflat rezultatele şi ne-am văzut calificaţi în semifinale a fost ceva ce greu se poate explica……Pentru prima dată, după 7 ani, România a ajuns într-o semifinală mondială la acest nivel şi cu mândrie şi satisfacţie o spun că reuşita aparţine trupei X-Style Kids. Însă trebuie să ştiţi că în spatele dansatorilor se afla o echipă formată din părinţi şi sponsori . Am mai spus-o şi o spun ori de câte ori am ocazia : fără una din aceste componente nu am fi putut realiza nimic.
Las Vegas finală Hip Hop Internaţional
G.A.: Care a fost primul premiu important câştigat?
D.C.: Primul premiu important a fost cel câştigat în 2001 la Festivalul Naţional Studenţesc de Dans , la Cluj – Napoca.
G.A.: Care a fost cel mai important premiu câştigat?
D.C.: Este o întrebare dificilă, pentru că fiecare premiu aparţine unei anumite etape din dezvoltarea noastră artistică. Importante sunt absolut toate şi o spun fără exagerare, asta şi pentru că în cadrul echipei noastre mereu acordăm seriozitate oricărei competiţii şi ştim ce se ascunde în spatele unei diplome, cupe sau medalii.
Dar dacă tot trebuie să fac un clasament, aş spune că, cel mai important este premiul 1 câştigat în 2015 la Hip Hop Internaţional România, la Oradea. A fost pentru prima dată când am simţit că America este aproape şi am început să visez că ochii deschişi.
Nu pot omite nici reuşită de la show-ul de televiziune Next Star.
G.A.: Pentru că ai adus vorba de Next Star, spune-ne ce aţi simţit în acele momente pe scenă Mega Show-ului Next Star, atât pe durata concursului dar mai ales când aţi fost declaraţi câştigători.
D.C.: Next Star este o experienţă aparte. În mod cert, este experienţa care ne-a adus cel mai mare aport de imagine. Am reuşit să intrăm în casele multor oameni şi recunoaştem că ne doream ca perfomanţele noastre să fie cunoscute şi de persoane care nu sunt în branşa. Televiziunea are rolul ei şi am simţit şi noi asta. Emoţia a fost inevitabilă în momentele în care copiii au evoluat. Eu şi Maura am fost foarte concentraţi pe evoluţia dansatorilor, ne rugam să nu greşească, să aibă siguranţă în mişcare atitudine, forţa, energie,sincron…..era o furtună de gânduri în mintea noastră.
Când am fost desemnaţi câştigători am simţit o descătuşare, o relaxare , o împlinire . E un sentiment atât de satisfacţie cât şi de aspiraţie, credem că putem şi vrem să facem mai mult .
Nex Star
G.A.: Este greu ceea ce faceţi pentru aceşti copii talentaţi?
D.C.: Nu pot să zic că este uşor. Greul îl simţim când intervin momentele prezente în orice domeniu de activitate: stresul , oboseală fizică şi psihică , problemele organizatorice, financiare ( nu e uşor să atragi sponsori pentru dans) , uneori mai apar şi blocajele ( aici mă refer în special la partea de concepţie a unei coregrafii) dar le depăşim şi ne revigorăm datorită pasiunii, cred.
Foarte important de ştiut că talentul acestor copii este susţinut de o muncă care , eu personal cred că , depăşeşte procentul de talent. Spun asta pentru că la un nivel înalt de performanţă, fără muncă ,talentul nu asigura reuşita. Dansatorii noştrii au înţeles asta şi de aici seriozitatea şi maturitatea cu care tratează dansul.
G.A.: Recent aţi câştigat un alt concurs, ne poţi povesti despre ultima performanţă?
D.C.: Exact. Încă un motiv de revigorare. E vorba de Nymphea Dance 2016 , o competiţie ajunsă la a 14-a ediţie, desfăşurată la Oradea, în 28 şi 29 octombrie. Am reuşit să câştigăm :
– locul 1 la categoria “Street-dance sub 14 ani” cu cei mai tineri dansatori ai noştri X-Style Mini Kids (membri trupei au între 6 şi 11 ani) , aflaţi la prima reuşită de acest gen.
– locul 1 la categoria “Street – dance Mega Show” cu X-Style , într-o componenţă lărgită de 25 de dansatori.
– locul 1” la solo freestyle sub 14 “ obţinut de Tudor Petruţiu
– locul 2 la categoria “Battle Crew vs Crew Break” , X-Style Kids.
La toate acestea se adaugă şi premiul special “Gabi Chevari” (iniţiatorul acestui festival) pentru prestaţia deosebită în cadrul festivalului.
Nymphea Dance 2016 – Oradea
G.A.: Ce planuri de viitor aveţi?
D.C.: În viitorul apropiat , ne aşteaptă finală emisiuni Next Star, unde vor fi prezenţi toţi câştigătorii ediţiilor din acest sezon. Ne propune să oferim spectatorilor un moment coregrafic remarcabil. Normal că ne dorim să câştigăm şi facem tot ce ţine de noi, dar pe de altă parte realizăm că avem o competiţie puternică cu talente deosebite.
Alte planuri ar fi, să reuşim să ajungem cât mai sus din punct de vedere artistic, să continuăm participarea la competiţii naţionale, internaţionale şi să reprezentăm cu succes Aradul şi România. Recunosc că visez la o finală mondială . Speram să avem alături persoane care să ne susţină şi să aprecieze realizările echipei noastre. Să vorbească faptele despre noi.
G.A.: Mulţumim Dorian pentru timpul acordat, vă dorim succes pe mai departe, în special în finala Next Star, şi vă dorim ca visul unei finale mondiale să vi se implinească!
DANSUL NU ARE VARSTA!
Cu mare bucurie şi mândrie vă anunţăm ca ne-am îmbogăţit cu o noua trupă : Unlimited X-Style!
Grupa de adulţi s-a pus pe treaba si a devenit un exemplu pentru cei care-şi pun întrebări gen : oare aş putea dansa? de ce să dansez la vârsta asta? cum să apar eu pe o scenă ?
Răspunsul se afla la ei :
In fiecare zi de luni şi joi de la 19:30, noi dansăm cu zâmbetul pe buze !
DUBLĂ PERFORMANŢĂ PENTRU X-STYLE KIDS LA COMPETIŢIA MONDIALĂ DANCE STAR FINALS-WORLD DANCE MASTER 2014
În perioada 28 mai-1 iunie în Croaţia, la Porec, a avut loc faza mondială a competiţiei Dance Star unde, s-au adunat peste 4000 de dansatori reprezentaţi a 16 ţări din întreaga lume.
După ce în lună martie a acestui an, dansatorii de la X-Style Kids au câştigat dreptul de a face parte din delegaţia României la această competiţie, iată că la Porec au reuşit o performanţă extraordinară cu dansul “Little Soldiers”: locul 1 mondial la categoria urban-dance children.
Evoluţia lor din concurs a fost apreciată de juraţi şi de către organizatori care au nominalizat dansul “Little Soldiers” în topul celor mai bune 19 momente din întreaga competiţie (au fost înscrise peste 500 de momente coregrafice). Întrecerea celor mai buni 19 a avut loc într-un show televizat “Dance Star Night” în faţa a peste 3000 de spectatori .După 2 ore de concurs, bucuria membrilor X-Style Kids, cât şi a părinţilor şi a colegilor mai mari (X-Stlye), a fost imensă, când prezentatorul a anunţat locul 3 “Little Soldiers” –Romania (locul 2 fiind ocupat de Brazilia şi locul 1 de Africa de Sud)
Cele 2 rezultate înseamnă enorm pentru trupa X-Stlye Kids care a reuşit prin munca şi efortul financiar al părinţilor să reprezinte cu succes România la o competiţie de nivel mondial!
Campionii noştri sunt : Ciucea Diana, Petran Maya, Negoescu Denis, Petrutiu Tudor, Gal Melisa, Păcurar Sabrina, Lupsity Mara, Somlea Matia, Cimpian Patrick, Zilahy-Tasy Jessica şi Văcaru Mădălina. Coregrafi : Maura şi Dorian Cosma.
X-Style Kids pe cea mai înalta treaptă la Festivalul Naţional de Dans Nymphea 2013
Ediţia a 11-a, a uneia dintre cele mai importante competiţii de dans din România, Nymphea Dance, s-a desfăşurat în perioada 4-6 octombrie 2013 la ERA Shopping Park, Oradea.
Tinerii dansatori arădeni, membrii ai trupei X-Style Kids, au reuşit performanţa de a se clasa pe locul 1 la categoria formaţii hip hop-juniors (7-12 ani). Reuşita este una de apreciat şi se datorează, perseverentei şi seriozităţii cu care se antrenează micii dansatori care, deşi sunt la o vârstă fragedă, pe ringul de dans dau dovadă de multă maturitate şi carisma.
Cei care au evoluat în trupă X-Style Kids sunt : Zihalahy-Tasy Jessica, Păcurar Sabrina, Lupsity Mara, Petran Maya, Negoescu Denis, Vacaru Madalina, Cimpian Patrick şi Ciucea Diana, pregătiţi de coregrafii Maura şi Dorian Cosma.
Membrii trupei mulţumesc celor care au fost alături de ei, în special părinţilor, pentru susţinerea şi încurajarea necondiţionată.
X-STYLE la Balul Bobocilor de la la Liceul german „Adam Muller Guttenbrunn”
In seara de 1 noiembrie 2012 boboceii de la Liceul german „Adam Muller Guttenbrunn” s-au intrecut pe scena Teatrului de Stat din Arad pentru a obtine titlul de miss si mister boboc. ” The Night of the Living Dead” a fost titlul spectacolului si tematica momentelor artistice sustinute de elevii de clasa a 9-a si coregrafiate de Maura si Dorian Cosma. Finalul balului a apartinut trupei X-Style care a prezentat un dans special realizat pentru acest eveniment.